DECLAR RĂZBOI AMÎNATULUI !

      Despre "Lucrul lăsat de azi pe mîine, aşa rămîne", ştim cu toţii. Şi totuşi, există atîtea momente în care pur şi simplu nu ne putem aduna. La voi e altfel? Pentru că la mine e anume aşa. E adevărat, eu sunt un pic mai dezorganizată din fire, mai împrăştiată...ŞI TOTUUUŞI, să recunoaştem, în fiecare dintre noi există un monstruleţ, un drăcuşor ispititor care ne zice " Nuu, dragă, mai dormi o oră-două, o să reuşeşti să faci cutare sau cutare lucru" sau "E fără 20 12, la 12 fix te apuci de treabă, da pînă una alta mai hoinăreşte pe facebook ori dă un search pe google şi mai citeşte nişte prostii mai bune sau mai rele:) ca să ne trezim că-i chiar foarte fix ora 1, iar noi încă nici n-am apucat să ne apucăm:). În fine, aţi înţeles despre ce e vorba. Da, da...despre amînarea asta, ard-o focul s-o ardă!

       Eu o să fiu sinceră cînd o să zic că mă lupt cu fenomenul ăsta de mult timp. Amîn citirea unei cărţi bune, amîn sportul, amîn masca aia pentru păr pe care trebuie s-o fac peste 2 zile şi pînă la urmă, îmi amîn propria viaţă, nu? Cine are de pierdut, dacă nu eu? Şi e nedrept, pentru că eu îmi doresc să fac toate aceste lucruri, nu e vorba de lene, să nu vă treacă prin cap:) Ce credeţi? Ca să înţeleg eu cum stă treaba m-am documentat şi am descoperit că fenomenul în sine are chiar şi o denumire ştiinţifică, procrastinare îi zice, acest termen definind comportamentul nostru ca fiind inutil, neproductiv şi întîrziat. E cam neagră oaia la prima vedere şi dacă priveşti mai cu atenţie e chiar neagră întunecată:). De ce? Pentru că de-atîtea ori am fost nevoită să mă grăbesc ca să încap în termenii pe care mi i-am propus, să nu dorm nopţile ca să reuşesc să fiu pe fază. Ah, colegiul, facultatea, proiecte, lecţii de realizat şi da, nopţi albe, doar pentru că eu mă jucam cu focul, lăsînd totul pentru ultima clipă. O ştiţi şi voi pe aia cu "e, mai am timp, nu:)? Chestia cea mai haioasă e că totuşi îmi reuşea, frate:). Îmi reuşea să reuşesc, îmi reuşea să fiu chiar foarte bună în tot ceea ce făceam pe ultima sută de metri. Poate de aia m-am tot lăsat purtată de val, am tot continuat în acelaşi ritm aiurit? Nu ştiu. Ceea ce ştiu (mai ales acum, cînd am devenit de 3 ori femeie:) ), e că lucrurile se fac la timpul lor, de altfel apare sentimentul ală de vinovăţie, senzaţia aia de fapt neîmplinit, de neproductivitate şi inutilitate, pe alocuri. La ce bun atîta chin?, o să vă întrebaţi voi, vădit întristaţi de tragicul situaţiei :). De acord, pun capăt chinului. De azi, nu de mîine! O să revin la ideea de agendă în care îmi voi fixa scopurile, mai întîi zilnice (eh, satisfacţie maximă cînd tai de pe listă un obiectiv îndeplinit...recomand:) ) şi poate încerc "fishka" aia cu vizualizarea, cică merge dacă te apuci să crezi. Studiile arată că mintea nu face diferenţă între o experienţă trăită şi una vizualizată, de aceea imaginîndu-ţi că îndeplineşti lucrul respectiv îl faci mai atractiv în mintea ta şi imediat îţi şi vine cheful să-l realizezi pe bune. 

     Într-un final, ce e de zis? Cel mai bine e să ne luăm viaţa în mîini, să ne descoperim ca să înţelegem ce vrem cu adevărat de la viaţă, să renunţăm la pauzele prelungite pentru că EA, VIAŢA, nu e chiar aşa lungă şiiii...mai cu agende, mai fără, mai cu vizualizari, mai fără...SĂ NE APUCĂM DE TREABĂ:)! Începeţi de acum, da pînă una alta:))))) voi cum luptaţi cu amînarea?:)