Minunea mea de băieţel se numeşte ROBERT. A venit aşa, trimis de Dumnezeu, într-o zi sfîntă de duminică. Dar vestea că vine, vai, vestea...m-a dat peste cap. Ştiam că-mi doresc sa fiu mamă, ştiam că-mi doresc un copil, dar atunci...ATUNCI eram total nepregătită (cel puţin aşa credeam eu, pentru ca viaţa mi-a demonstrat contrariul). Lacrimi, sentimente contradictorii, îngrijorare şi o multitudine de întrebări care-mi mişunau prin minte. Aşa a început povestea noastră, una minunată de altfel, fapt pentru care îi mulţumesc din suflet Universului.
Să fii MAMĂ e senzaţional, e inexplicabil, e unic. Cu niciun fel de trăire, oricît de profundă n-ar fi aceasta, nu se poate compara sentimentul în care îţi vezi, pentru întîia oară, copilul. E un fel de bucurie imensă, de mîndrie, de împlinire, de satisfacţie şi de toate la un loc. N-ai cum să ştii, n-ai cum să înţelegi chiar dac-ai citit un milion de cărţi la subiectul acesta. Să simţi, asta e cheia. Şi vă îndemn, cu mare drag de toate femeile, ÎNDRĂZNIŢI SĂ SIMŢIŢI! Vă garantez, nimic nu e mai frumos pe lumea asta decît a fi mamă! Poate o să ziceţi că sunt aceleaşi cuvinte pe care le-aţi auzit de-atîtea ori, poate-o să treceţi pe lîngă ele uşor, repede, superficial. Şi totuşi, mi-ar plăcea ca, atunci, cînd o sa deveniţi mămici, să vă amintiţi de ele şi să-mi daţi dreptate.
Robert a crescut mult prea rapid. Ca Făt-Frumos, ce să mai?:) Facem 8 luni într-o săptămînă şi mă intreb: Doamne, cînd a trecut timpul? Zîmbeşte atît de dulce, rîde atît de frumos de ne dă pe toţi pe spate. E genul de copil energic, chiar prea energic uneori :), foarte curios, foarte insistent, cu o mutrişoară atîta de haioasă, expresivă, cu ochii mari şi genele lungi. Cum poate fi altfel, decît minunat? În casă e mai mereu debandadă, ce-i drept, maşinuţe, iepuraşi, ursuleţi, fel de fel de zornăieli şi apropo, toate de mîncat, aşa le percepe şi le pricepe micul meu la cei doi dinţişori ai lui, dar ce să-i faci? Ţi-o fi făra copii casa curată şi buzunarele pline, dar la sigur inima goală şi sufletul neîmplinit. De ceva timp am trecut la etapa vocalizelor pe octave înalte, ţipăm cît ne ţine gura, că la cîtă energie avem, dă Doamne urechi tari vecinilor:). Ne mai şi agăţăm de tot ce nimereşte în vizorul unor ochişori atît de frumoşi, pentru a ne ridica, a privi lumea de sus şi cu un zîmbet nemaipomenit, de satisfacţie să ne prăvălim pentru o nouă încercare.
N-o să mint că e şi extenuant, pînă la limita suportabilului uneori, doar mămicia nu se termină niciodată. Ajungi să te simţi consumată, stoarsă de orice fel de energie, dezorientată şi somnoroasă, foarte somnoroasă ... că sa îi vezi ochii aceia cu sclipici, zîmbetul cela de năzdrăvan, să te scuturi, să îţi revii, să uiţi şi să o iei de la capăt. Eh...SUNT ATÎT DE FERICITĂ!!! SUNT MĂMICĂ de băieţel dulce şi bolfoşel!!! Ia priviţi-l ce minunat e!!!
Robert a crescut mult prea rapid. Ca Făt-Frumos, ce să mai?:) Facem 8 luni într-o săptămînă şi mă intreb: Doamne, cînd a trecut timpul? Zîmbeşte atît de dulce, rîde atît de frumos de ne dă pe toţi pe spate. E genul de copil energic, chiar prea energic uneori :), foarte curios, foarte insistent, cu o mutrişoară atîta de haioasă, expresivă, cu ochii mari şi genele lungi. Cum poate fi altfel, decît minunat? În casă e mai mereu debandadă, ce-i drept, maşinuţe, iepuraşi, ursuleţi, fel de fel de zornăieli şi apropo, toate de mîncat, aşa le percepe şi le pricepe micul meu la cei doi dinţişori ai lui, dar ce să-i faci? Ţi-o fi făra copii casa curată şi buzunarele pline, dar la sigur inima goală şi sufletul neîmplinit. De ceva timp am trecut la etapa vocalizelor pe octave înalte, ţipăm cît ne ţine gura, că la cîtă energie avem, dă Doamne urechi tari vecinilor:). Ne mai şi agăţăm de tot ce nimereşte în vizorul unor ochişori atît de frumoşi, pentru a ne ridica, a privi lumea de sus şi cu un zîmbet nemaipomenit, de satisfacţie să ne prăvălim pentru o nouă încercare.
N-o să mint că e şi extenuant, pînă la limita suportabilului uneori, doar mămicia nu se termină niciodată. Ajungi să te simţi consumată, stoarsă de orice fel de energie, dezorientată şi somnoroasă, foarte somnoroasă ... că sa îi vezi ochii aceia cu sclipici, zîmbetul cela de năzdrăvan, să te scuturi, să îţi revii, să uiţi şi să o iei de la capăt. Eh...SUNT ATÎT DE FERICITĂ!!! SUNT MĂMICĂ de băieţel dulce şi bolfoşel!!! Ia priviţi-l ce minunat e!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu